Scene incredibile la Valencia – Real Madrid! Jude Bellingham a marcat golul victoriei, dar arbitrul a fluierat finalul înainte ca mingea să intre în poartă! VIDEO

Scene incredibile la Valencia - Real Madrid! Jude Bellingham a marcat golul victoriei, dar arbitrul a fluierat finalul înainte ca mingea să intre în poartă! VIDEO
  • Publicat:

Scene incredibile în La Liga, la partida dintre Valencia și Real Madrid. Starul din echipa lui Carlo Ancelotti, Jude Bellingham, a marcat golul victoriei, dar arbitrul a fluierat finalul înainte ca mingea să intre în poartă.

Astfel, partida disputată pe Mestalla, în etapa cu numărul 27, s-a încheiat cu scorul de 2-2. Imediat după finalul meciului a izbucnit un adevărat scandal, din cauza deciziei pe care a luat-o centralul partidei.

Scene incredibile la Valencia – Real Madrid!

Deși a fost condusă cu scorul de 2-0, Real Madrid a fost foarte aproape să se impună în fața Valenciei. O fază incredibilă a avut loc în prelungirile partidei, în minutul 90+9. Atunci, Jude Ballingham a reușit să trimită mingea în plasă, cu o lovitură de cap, din centrarea lui Brahim Diaz. Cu toate acestea, reușita mijlocașului englez nu a fost validată de către centralul partidei, Gil Manzano, care a fluierat finalul meciului chiar înainte ca mingea să intre în poartă.

Jude Bellingham, eliminat instant de arbitru

Imediat ce au realizat decizia luată de către arbitru, jucătorii lui Carlo Ancelotti au început să protesteze vehement. Astfel, l-au înconjurat pe centralul Gil Manzano, solicitând explicații pentru anularea golului. Cu toate acestea, Gil Manzano nu a cedat presiunii puse de starurile celor de la Real Madrid și a luat, instant, câteva decizii. Astfel, a scos imediat cartonașul roșu, pe care i l-a arătat lui Jude Bellingham. Astfel, fotbalistul englez va lipsi cel puțin două etape. Joselu a scăpat mai ieftin decât Bellingham: a primit doar cartonașul galben, pentru că a fost prea insistent.

Vinicius Jr. și Rudiger au fost foarte nervoși din cauza deciziei luate de centralul partidei și au fost cu greu ținuți în frâu de către ceilalți colegi și au scăpat fără să fie sancționați.

Controversata fază a fost comentată și de către fostul arbitru Alfonso Perez Burrull, care a analizat faza pentru Marca. Astfel, acesta a ajuns la concluzia că decizia este una corectă, pentru că centralul partidei lăsase timp doar pentru executarea loviturii de la colțul terenului.

„În momentul în care mingea ajunge la Brahim Diaz iar el centrează vorbim deja de o fază nou. Arbitrul a procedat corect când a fluierat sfârșitul jocului”, a precizat Alfonso Perez Burull, fost arbitru.

Faza a fost comentată și de către antrenorul Carlo Ancelotti, la conferința de presă care a avut loc după meci.

„E ceva ce nu mi s-a mai întâmplat în toată cariera. Bellingham nu înțelege de ce a văzut cartonașul roșu, pentru că nu l-a înjurat pe arbitru”, a precizat Carlo Ancelotti.

Totodată, tehnicianul Italian a dezvăluit și care ar fi fost cuvintele lui Jude: „It’s a f***ing goal!” (n.r. – E gol, la dracu!)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei erau datori la cămătari
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de urgenţă în plasament. Părinţii copilei…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul nostru o lua de la zero
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul…
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×